Despre credite, case si puterea de plata a populaţiei

Consumul populaţiei a explodat în 2016. În comunicatul de marţi, în care sunt comparate cumpărăturile din februarie 2016 şi cele din februarie 2015, creşterile din acest an ne apar semnificative

Pe total produse comercializate, în aceste 12 luni, cifra de afaceri a urcat cu 21,8 la sută. Mult. La produse alimentare, inclusiv la băuturi şi tutun, creşterea e şi mai mare: de 31,3 la sută. Dovadă că pofta de consum exista, dar era blocată de inflaţie şi de TVA. Cum însă inflaţia a devenit negativă, iar TVA a scăzut cu 15 puncte procentuale la alimente şi cu 4 la mărfurile nealimentare şi la servicii, iată că asistăm acum la dezinhibarea cererii de consum. Mai cu seamă că a mai intervenit un factor favorizant: măriri de salarii.

Am descris tabloul. Detaliile însă nu sunt la fel de îmbucurătoare. În totalul cheltuielilor pentru consum, băuturile şi tutunul au o pondere mare: 7 la sută. Cu două puncte procentuale mai mult decât întregul consum de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Şi cu 6 puncte procentuale peste totalul investiţiilor făcute de populaţie, ceea ce înseamnă construcţii de case ori cumpărări de locuinţe, de terenuri, de obligaţiuni sau de participaţiuni la capitalurile unor companii. Miza investiţiilor familiale fiind bunăstarea. Iar visul de bunăstare e ultimul punct pe listă dacă oamenii nu sunt minţiţi. Pentru că dacă nu sunt minţiţi, dacă li se spune adevărul, vor afla că mai întâi trebuie să fie puse în mişcare investiţiile, inovaţiile, tehnologiile şi strategia lucrului bine făcut.

Ceea ce înseamnă că nu va fi de ajuns să avem un PIB cu plus şi încă doi-trei indicatori buni, care să ţină economia în picioare, pentru ca o mare parte a populaţiei să ajungă la bunăstare. Problema nu va fi rezolvată fără să fie asigurată dezvoltarea ţării, atât din punct de vedere social, cât şi economic.

Apropo de case. Legea „dării în plată”, aflată doar la un pas înaintea adoptării în Camera Deputaţilor, nu ştiu cât echilibru va aduce în raporturile dintre bănci şi cei care au luat împrumuturi garantate cu case. Dar cred că, în continuare, statul va fi nevoit să intervină dacă vom dori să nu asistăm la o perturbare a creditului, ca factor relevant de bunăstare. Câţi vor fi în situaţia de a da casa băncii pentru a scăpa de datorii? Probabil, foarte puţini. Din 7,4 milioane de „consumatori” care, în litera şi în spiritul „Legii dării în plată”, au luat credite din bănci între 2003 şi 2015, cei mai mulţi – o majoritate covârşitoare – au împrumutat sume mici, pentru a-şi cumpăra un televizor, un telefon mobil, aparatură casnică sau, în cel mai bun caz, un automobil. Cei care şi-au construit case ori şi-au cumpărat o locuinţă sunt revoltător de puţini. Şi spun revoltător de puţini, pentru că numărul lor nesemnificativ exprimă o foarte mică putere de cumpărare a populaţiei ţării noastre. Pentru că numai 470.000, din 7,4 milioane, au credite garantate cu case. Iar rata creditelor neperformante este de numai 4,16 la sută la cei cu credite sub 150.000 de euro, în timp ce la creditele ce depăşesc această sumă se ridică la 27,74 la sută. Iar restanţe de peste 91 de zile au numai 17.572. Nu cumva, ca efect al riscului moral, toţi ceilalţi ar simţi o amară dezamăgire? Şi nu cumva riscul moral s-ar extinde la toţi cei 7,4 milioane de debitori – acum în mare majoritate bun- platnici?

E clar care sunt grijile celui care se împrumută: să plătească ratele, lună de lună. Societatea beneficiind de două ori. Prima dată apar stocuri de case noi sau sunt vândute mai multe bunuri de consum; a doua oară, cei care şi-au luat case sau alte bunuri pe credit vor avea o grijă mărită să nu-şi piardă slujba ca să-şi poată rambursa creditul. Dar nu este exclus şi un alt deznodământ: să-i vedem pe mulţi dintre bun-platnici tentaţi să nu-şi mai onoreze datoriile.

Desigur, cei care nu pot să mai plătească împrumuturile pe care şi le-au asumat, în multe cazuri din cauza crizei, ar fi nedrept să-şi piardă casele. Dar soluţia nu e la bănci. Soluţia e la stat. Şi n-ar fi deloc corect să se amestece lucrurile, supunând aceleaşi judecăţi finanţarea prin bănci şi ajutorul social dat de la buget. La urma-urmei, bugetul este cel chemat să-şi deschidă umbrela când plouă… atunci când băncile, în toată lumea, o închid.