Programul ”Prima Casa” a fost scos din proiectul Legii darii in plata

Deputații din Comisia Juridică au decis ca Programul ”Prima Casă” să nu fie inclus în proiectul Legii dării în plată. Astfel, propunerea vicepreședintelui Comisiei, Ciprian Nica, a întrunit majoritatea de voturi.

Totodată, s-a mai stabilit ca plafonul să fie urcat de la 150.000 la 250.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinație de locuință.

Discuțiile deputaților jurișt de marți sunt ultimele înainte ca proiectul să ajungă în plenul Camerei, acolo unde va primi un vot final.

Anterior, Guvernul a solicitat amendarea legii în sensul în care acest program să fie exclus de la prevederile actului normativ.