TVA zero la achizitia de locuinte incalca reglementarile europene. Iata ce spun specialistii din piata imobiliara despre TVA de 0%

Legea propusa de presedintele PSD, Liviu Dragnea, in ideea aplicarii unei cote de TVA de 0% pentru „livrarea locuintelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, catre persoane fizice”, in scopul „facilitarii accesului populatiei la o locuinta fara suportarea TVA”, incalca Directiva europeana 2006/112 care reglementeaza sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata. Potrivit acesteia, statele membre pot aplica cel mult doua cote reduse de TVA si acestea nu pot fi mai mici de 5%.

Pe piata rezidentiala din Romania se aplica deja o cota redusa de TVA, in valoare de 5%, la cumpararea unei locuinte nou-construite – de aceasta facilitate un cumparator poate beneficia insa doar o data si doar pentru un imobil cu un pret de pana la 450.000 de lei (adica aproximativ 100.000 de euro). Pentru restul tranzactiilor, se aplica cota normala de TVA, de 19%.

„Propunerea este evaziva, lasa loc de interpretare si, in ciuda numeroaselor discutii pe acest subiect, pana acum nu este clar in ce conditii s-ar putea aplica implementarea TVA de 0%”, subliniaza Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro. Dincolo de nuantele legii si de potentialele efecte ale acesteia, atat asupra pietei imobiliare si a constructiilor, cat si asupra bugetului de stat, se pune problema neconcordantei cu reglementarile UE.

sursa: wall-street.ro