Arhiva categoriei: Legea darii in plata

Proprietarii nu reacţionează la temerile legate de legea dării în plată şi cresc preţurile

Discuţiile şi temerile legate de darea în plată au avut un efect de stimulare a cererii de locuinţe şi, implicit, a tendinţei de creştere a preţurilor, potrivit unei analize realizată de portalul Imobiliare.ro.

După un avans de 6,5% în primul trimestru, apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-au scumpit în aprilie cu 0,3%, de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util. Faţă de perioada similară din 2015 când o locuinţă costa, în medie, 930 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală a crescut cu 9,2%.

În aprilie, Timişoara a ajuns la pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat, clasându-se după Cluj-Napoca şi Bucureşti.

În Capitală, preţurile s-au majorat cu 1,5% în aprilie, de la 1.104 la 1.121 de euro pe metru pătrat şi cu 6,4% în ultimul an, de la 1.054 de euro pe metru pătrat în perioada similară din 2015. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,6% în decurs de 30 de zile, de la 1.051 la 1.068 de euro pe metru pătrat, iar cele noi cu 1,3%, de la 1.144 la 1.159 de euro pe metru pătrat, conform analizei Imobiliare.ro.

Pentru Braşov, indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,5% în aprilie, de la 918 la 923 de euro pe metru pătrat util – cu 6,5% peste nivelul atins în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 867 de euro pe metru pătrat. Locuinţele vechi s-au depreciat cu 0,3%, de la 917 la 914 euro pe metru pătrat, însă cele noi au consemnat un salt de 5,6%, de la 921 la 973 de euro pe metru pătrat util.